priveam pânza albă
luminând o bucată de cer,
la marginea câmpului
el calcă apăsat peste pietre
și respir alături de ele,
așa cum liber sunt
să joc rolul fecund
al fericirii totale
într-un lazaret al păsărilor ;
cum să împiedici să trăiască
arătarea care nu cere nimic,
flori iau în brațe,
le strâng și pe retină
ard în ploaie
vise și doruri
pe care le simt
trăgându-mă de mantie.