Îmi spui că ai atâtea mii de zile,
Că bătrânețea ți-a golit ființa,
Dar ce sunt ele, ce-mi spune știința ?
Sunt poate-un cerc de fragede copile ?

Unde se-ascund și cum sporesc putința
De-a aduna în timp rostiri abile ?
Le poți privi mărimile fragile
Sub ochelari de tâlcuit credința ?

Nu văd povara lor, răgaz năvalnic,
Agonisind un fruct cu miez gălbui,
Suind un pod pe drumul lăturalnic.

Nu smulge ziua vlaga nimănui.
Ne prăbușim gemând adânc și jalnic,
Când nu mai știm ce semn lăsăm și cui.