mă pregăteam să-ți arăt copacul
în care voiam să dorm pe vremea când credeam
că un om care plânge este trist și atât,
că tot ce zboară are fulgi,
că piticii merg țopăind cu tichia-n vânt
ce se dă, ce se dă, am văzut mulțime și-am venit și noi,
poate dechideți ușa mai larg la chioșc
dar nu sunt decât ochelari alb-negru stânga-dreapta
pentru excursiile pe table cu pătrățele oarecare
și flori crescute sub trepte
asta da, ne convine,
știți, noi ne-am născut undeva în aer,
oare cum o fi dedesubt…

…lumini galbene și umbre violete,
penduluri luate la întrecere,
oglinzi mincinoase,
esențe de flori cu miros de dentist,
bătăi de cord înghițite într-un gong,
mătăsuri de apă…

sărmane măscărici, ai îmbătrânit lângă aceste ziduri,
roboțindu-te, strâmbându-te la lume, oferind buchete de hârtie
sărmane omuleț,
păstrează-mă și pe mine în amintirile tale
dacă pleci…

Gevelsberg, 3 aug 2004