Pe-al vieții singuratec drum
sunt doar un călător grăbit,
împins de vise și de fum,
împovărat și-ncărunțit.

Din când în când mai zăbovesc
sub cerul nopții înstelat;
plângând încet, îmbătrânesc
pe-același drum, de toți uitat.

Doar la sfârșit mă spovedesc,
când nu mai pot de-atâta greu
și năruindu-mă-n pământ
mă-ntorc pe jos la Dumnezeu.