Din adancuri

Din adancuri de ape, m-ai scos Doamne, Tu!
De cumplite valuri eram cotropita;
si nu era nimeni sa-mi auda strigatul,
in zadar strigam … si eram istovita!

si m-a cuprins somnul mortii si uitarea…
Apele ma trageau spre haul fara fund;
Dar a tasnit din pieptul meu chemarea:
– „ Ajuta-ma Doamne, sa nu ma scufund! ”

Iar Tu, grabnic Iisuse, spre mine-ai venit,
si mi-ai intins mana-ti atotstiitoare;
M-ai purtat peste valuri, cu Tine-am pasit,
Salvata de iubirea-ti izbavitoare.

Nu m-ai mustrat, nu mi-ai spus nici un cuvant,
Pentru ale mele pacate Tu nu m-ai certat;
M-ai privit numai indurerat si bland.
si la loc ferit, Tu m-ai asezat.

Gresind iar, am ajuns la-al mormantului prag,
Groapa sinistra ma privea asteptand;
Ingrozit-am strigat: – „ Ajuta-mi Doamne drag `! ”
Si-ntinzandu-mi mana, m-ai scos din mormant.

Si nici acum Doamne, Tu nu m-ai certat,
Ci m-ai privit trist, mustrator si bland;
Si iar m-ai iertat, Tu mortii nu m-ai dat,
Sperand sa ma vezi pe-al Tau drum umbland.

Dar, iar in pacate grele-am lunecat
Ce ma tarau cu ele, ducandu-ma-n abis;
Si vedeam cu spaima cum ma pierd in neant,
Cand iar m-a salvat Mana-ti, al meu Iisus!

Dar, de-aceasta data, m-ai privit intristat,
si-am vazut pe fruntea-ti cununa de spini,
Tu semnele cuielor mi-ai aratat,
Si-am vazut lacrimi in ochi-ti senini;

Si ti-am vazut Doamne coasta strapunsa
Tasnind din ea sange cu apa-amestecat;
Si ti-am auzit cuvintele spuse:
– „ Parinte, iarta-le lor, caci nu stiu ce fac! ”

Tu, pentru mine-ai spus aceste cuvinte,
Si spaima cumplita m-a cutremurat;
Caci Tu m-ai iertat, iar si iar Parinte,
Iar eu am trait in continuu pacat!

Si am inteles Doamne c-ale mele pacate
Au marit amarul chinului Tau;
Si am hotarat ca pana la moarte
Sa-ti inchin viata, Iisuse al meu!

2002