s-au strâns agreste zibeline mov între zenit și colțul
neregulat de stradă
cu incisivi simetrici ca un xilofon să-nchine zeității
această alboradă

tangoul viselor cu spate decoltat a-nfierbântat cafeaua
a opărit zegrasul
pe cai de mare neînșeuați mici deflorări
de aer paralizează glasul

deictica ta piele pălește de plăcere se mătuiește-n pliuri
ca o zăpadă veche
urechea muzicală e văduvă și tristă te-nduioșează clipa
îi dărui o ureche

precum o oreadă îți lepezi roua dulce peste murdare
blocuri ca niște munți tăiați
în peșteri șobolani și ploșnițe-mpuiate țes din mătasea
broaștei pereții evazați

să fie piramidă sau un morman diform să trec între etaje
cerșind mereu dispensă
mov zibeline agreste îmi cântă și adorm - nici mort nici viu –
sunt frânt: precum o pensă