În răstignirea plânsa de canoane
o inimă mai bate, sângerândă
iertarea o dezlănțuie, plăpândă
suspină nemurirea în piroane

Ah, cum știa lumina să cuprindă
să o reverse-n palide icoane!
Cum împletea din veri și ploi coroane
atunci când duhul rău tânjea s-o prindă!

Zdrobită, dar în golul din timpane
rămâne șoapta zborului etern
iar ochii printre ziduri și obloane

de dorul înălțarii lacrimi cern
pe crucea suferinței inumane
alină raza crezului matern