Nedumerirea ta ma fascineaza
Si-mi pui o mie de-ntrebari « de ce ? »
Iar eu raman si-n somn cu mintea treaza
Ca sa-ti acopar astfel soaptele !

Ne bate ploaia in sindrila roasa
Si-o picatura-ti cade lin pe san.
Imi spui ca sigur ploaia e geloasa
Pe asternutul cu miros de fan.

Si iar ma-ntrebi :
De ce-i ascunsa luna ?
De ce sunt norii tristi si plang ?
De ce mi-e greu
Si tot oftez intr-una?
De ce-s destept?
De ce-s asa natang?
Cum stau cu dragostea?
Cum viata mi-o traiesc?
De ce sunt parasit
Sau parasesc?
De ce cer tot ce vreau?
De ce rosesc,
Atunci cand mi se spune:
"Te iubesc!"?
De ce cad prada ploii care plange,
Cand ea de fapt Natura-n brate-o strange?
De ce ma tot complac in consecventa,
Cand mi-e atat de dor de-adolescenta?...
De ce-am uitat cum este sa adormi
Cu-acelasi gand cu care sa te scoli?
De ce tresar, cand parca prea mult a trecut
De cand sunt singur? Iar dac-a venit
De ce-am uitat de ce am tresarit??
De ce? De ce? De ce?
De ce ma tot intrebi "De ce?"
Sunt un complex de ganduri efemere
Ce n-au substanta! N-au putere !...
Se arunca-n hau, in dulcea lor cadere,
Din care vor iesi pareri de rau,
Pe chipul tau, pe chipul meu
Ca sus, acolo,plange Dumnezeu!!!