Sa nu plangi vreodata un poet,
Pentru viata de hazard traita,
ÃŽntinat de umbra sinistrului regret,
In melancolia-ți infinita.

Prin vers reversi o suferinta,
O urma de iubire,
Si versu-ti plange a ta fiinta,
Cu dor de nemurire.

Prea mult chin si disperare
Isi gaseste un poet,
Fara dor de alinare,
Traind in umbra prin regret.

Tu esti prin soarta inaltat
Spre vesnica-ti imparatie,
Un versul nu-ti va fi uitat
Nici dup-o vesnicie.

Singurii pe-acest pamant
Am fost doar noi meniti,
Amarul nostru si-n mormant,
Mereu sa-l pomeniti!