Locul e al patimei strigând strident
în genunchi lacrimile vor săpa
clipă de clipă
mileniu de mileniu
fundația
ieșind din mine îmi strâng oasele mănunchi
schele pentru ziduri
legate de sângele-mi mortar
picioare multiplicate la infinit
coloane pentru bolți ivite
din multitudinea-mi de cranii
degetele se împletesc migălos
în ogive
ochii luminează vitralic
ziduri zugrăvite cu imaginație
creierul e altar
brațele contraforți
glasul orgă
sprâncenele arcuri frânte

nu mai știu
dacă sunt Ana sau Manole
dar nu mai are
nici o importanță