În casa lui Herinean, boier vechi și domn creștin,
Toată floarea poeziei o pusese de-un festin;
I se duse buhu-n lume, îl știau la suflet mare
Că dădea de ani pe moca băutură și mâncare.

La o masă încărcată cu alesele bucate
Stau poeții cu P mare consumând pe săturate;
Pe-a lor frunți înalte, dalbe, adăstau cununi de laur,
Beau ambrozie parfumată din pocalele de aur.

Le lucea în ochi talentul, adevăr vă spun eu vouă,
Ca la unul de-l văzusem scăpat din spitalul nouă
Și fiind deținătorii ale poeziei chei
Făceau schimburi de impresii și de stele între ei.

Se gratulau cu “maestre”, se-ncurajau reciproc
Fericiți c-au fost născuți sub cea stea cu mult noroc,
Erau mari dar slabi la burtă acești barzi de mână primă
Și le cam venea să verse când găseau în ciorbă-o rimă.

Domnul Banu la o masă zdrăngănea la o vioară
Că i se pusese pata pe o fată verzișoară,
S-a ținut o vreme tare, s-a tot dat pe după pom
Însă și leviatanul pân’ la urmă e tot om.

Mlăduță și Oegen se plimbau de mână-agale
Zâmbind tandru, respectuos, oricui le ieșea în cale;
Urmaseră-un tratament să scape de invective:
Trei pe zi electroșocuri și în cafea purgative.

Într-un colț, la altă masă, oarecum scos din decor,
Pe un șervet de hârtie Adi M. scria de zor.
Acceptase-acum trei zile o provocare majoră
Să doboare azi recordul de opt sonete pe oră.

Într-un alt colț, mai la umbră, visând cu ochii-n tavan
Cu un aer abătut sta doamna Silvica Van
Că de când era-n elite privea viața cu alți ochi
Și purta dresul pe dos s-o ferească de deochi.

Însăși Mița modernista îi spusese să ia seamă
Nu cumva să-și risipească talentul în epigramă
Și de-atunci coana Silvica sta cuminte dar confuză
Fi’ndcă dup-o hârjoneală tare-o mai ardea la buză.

Pe un scaun mai înalt, trăgând pe genunchi fustița,
Atentă, privind la gloată, sta Nichita Victorița.
Era nițel supărată de un zvon printre cheflii
Cum c-ar acorda nivelul la poeți pe butelii.

Era revoltată fata, nu-și putea mâhnirea-ascunde
Mai ales că ea gătește la cuptor cu microunde.
De l-ar găjbi pe nemernic i-ar zice vorbe de dor,
Ca pe-un pui cu mult mujdei l-ar frige la rotisor.

Mai între veceu și ușă, cu un aer de năuci,
Stăteau strânși epigramiștii - ai poeziei haiduci.
Ei erau tare iubiți, ca-ntr-un dinte caria
Și pe site erau priviți ca un fel de paria.

Calimero și cu Jupp la o masă mai în spate
Jucau cărți cu taica popa, tabinet pe dezbrăcate.
Se-ncinsese tare jocul, i-acaparase pe toți
Da-i cam jecmănise popa, îi lăsase în chiloți.

Nenea Mișu, moldoveanul, dând discret tain la rațe
Sub o masă mai retrasă sta cu-o damigeană-n brațe
Iar Diviza rușinat, dintr-un spirit de frăție,
Îi trăgea picioare-n cap să-l trezească din beție.

Cel mai vesel dintre toți se părea a fi Genune
Că la astă adunare el aflase o minune
Că iubita sa de-o viață, stimata I.G. Darac
În buchetul vieții sale număra mai mult de-un veac,

Și că poza de pe site ce pe moș îl subjugase
Cică ar fi fost făcută pe la nouăsuteșase,
Dar deși la struguri nenea ar putea astăzi să-ajungă,
Când privea pe viu femeia i se făcea gura pungă.

Anda și Florin Rotaru savurau distracția
De când sport național era echitația;
Aveau numai o problemă ce friza ușor banalul:
Nu se-nțelegeau mereu care s-o facă pe calul.

Mai mult - el o mirosise că era duplicitară
Că sesizase băiatul când călăreau într-o seară
Cum fata trăgea cu ochiul la un cioroi dintr-un par
Ce-ar fi avut cașcavalul mai bogat la buzunar.

Dar cum știți că ceasu-aduce ce n-aduce-un întreg an,
Când cheful era în toi intră Radu Herinean
Iar poeții, obraz fin, chiar de aveau plină gura,
Pe boier ‘l-ntâmpinară tot cu strigăte de ura.

Fraților, le zise Radu, uite care-i șmecheria,
De astăzi pe Agonia s-a terminat feeria.
V-am ținut cât am putut, v-am dat vin, casă și masă
Însă, futu-i mama ei, viața asta-i păcătoasă.

Am aflat că de trei zile cică s-a scumpit benzina,
M-au sunat de la CONEL că ne vor tăia lumina,
Nu știu ce să mă mai fac, nu mai ies la socoteală
Că de-o vreme de sărac n-am nici în stilou cerneală.

De-aia m-am gândit adânc, să nu credeți că-s băut,
Și de astăzi înainte cred c-am să vă iau tribut.
Sper să nu avem discuții, s-o rezolvăm ca băieții
Așa că nu stați pe gânduri și săriți cu marafeții.

S-a lăsat atunci tăcerea de puteai s-o tai c-o ață,
Până și lui Oegen i s-a stins râsul pe față
Și-n secunda următoare de-au văzut că nu glumește
Au rupt-o barzii la fugă iute cât ai zice pește.

S-au repezit toți la ușă călcându-se în picioare,
Alții săreau pe fereastră, alergau cu disperare
Și fugeau cu ochii mari de parcă-i goneau tătarii
Nu cumva Radu să-i prindă, să le ia cumva biștarii.

Și de teamă ca în fugă să n-o ia altu-nainte,
Ca la suta metri garduri alerga taica părinte.
Fum lăsa în urmă popa, frigeau sfintele-i călcâie
Fi’ndcă se ferea de chetă precum dracul de tămâie.

Își pierduse chiar și Mița aerul aristocratic
Și fugea cu poala-n brâu parc-ar fi mâncat jeratic
Și cum alerga-n viteză de parcă văzuse dracii
Se ciocni de Herinean și-l dădu în sus cu cracii.

Alerga înebunită gloata lovită de streche,
Radu printre-a lor picioare fu călcat pe o ureche
Și-n mai puțin de-un minut, dovedind vână-n picioare,
Nu mai rămase nimic din distinsa adunare.

Numai Mișu, fericit, sforăia ușor sub masă
Nedând semne că ar vrea să plece cumva acasă
Și deși cu nonșalanță doi căței pe bot îl ling,
El își păstra capul rece ca-n poemul lui Kipling.

Radu de pe jos se-adună scuturând de praf jacheta
Realizând ce fiasco a fost ideea cu cheta;
Trist, cu mâna la ureche își șopti: de bună seamă
Drept îi - facerea de bine este futere de mamă.