Si de-aÈ™ visa, ce oare aÈ™ mai avea de spus
Când toate mi se par venite de niciunde,
Când ultimul cuvânt departe pare dus
Si primu-a fost rostit de buzele tăcânde?

In fuga lor nebună par a fi stat în loc,
Furia din oglindă mereu le va întoarce.
Când primul punct nu poate să fie la mijloc,
O ordine supremă în ele cine face?

Ar trebui totuna cu ele să devin
Călcând cu tălpi trufașe ca pe cărbuni încinși
Topindu-mă din creștet până-n ăst cer senin
Ca să cuprind cu visul toți munții necuprinși.