Destine rãpite, violate ºi stârpite
Trec, unul câte poate sã le-ncapã
în trotuarul minþii strivite
de prejudecãþile Acelui Papã
meschin, cretin, misogin,
refuzând coroana de schini
ºi arzând-o pe cea de mãslin –
ºiroaie.
Ele-mi inundã în ºoapte
Orice speranþã de gândire,
ideile cãzând de dor necoapte
Dar conºtiente de pieire
lentã din prudenþã,
neagrã din impasenþã
Adorm gândul din esenþã –
expirare.
Scopuri minuscule de deplasare,
Un mare gol de viaþã
S-a vãrsat peste trista visare
Ca o tumoare peste acea faþã
cândva misterioasã, dulceagã, volitivã,
afectatã de simpla privire primitivã,
Acum sunt goluri într-o stivã
de idei.
Un clopot, rege peste trotuar,
Pune-n rezonanþã sufletele pustiite,
deprimate, rãtãcite-n calvarul mortuar
al privirilor albastre, sticlite, rãcite –
Te ia pe tine, ºi pe mine,
Ochiul verde ni se-neacã în vine
de noroi – lacrimi de moroi –
Arsurã.