Cântat-a mult, prin lume, sărmanul lăutar
Și vestea i se duse departe, hăt, departe;
Prin sate și orașe, trecând peste hotar
Iar stihul său ajunse în case luminate,
Pe la castele mândre și curti împărătești
Ca-n vechile povești.

Până-ntr-o zi când, iată, lăuta-i fuse spartă
De fiul unei doamne amarnic de bogată;
Dar bogătia doamnei nu ține loc de obraz
Și astă intâmplare-i stârneste mare haz!

Cui o să-i pese, oare, că bietul menestrel
Rămas-a făra strune
Și făr' un colț de pâne!?