Prin intrarea-mi din cavou,
Cobor în Infern din nou!
Mă uit la corpul din gheață:
Stă întins, lipsit de viață.

Privirea goală, mâinile reci,
"Fără mine vrei să pleci?"
Dar nu întreabă, doar mi se pare...
Și iată! Lumina cea neagră apare!

Mă învăluie, mă cheamă...
Pășesc spre ea, fără de teamă:
Trepte mari se-ndreaptă-n jos,
Ce loc sinistru, ce loc frumos!

Făclii aprinse, lumânări de ceară...
Este dimineață sau este seară?
Aici Timpul nu mai are valoare,
Totul e stins, lipsit de culoare!

Lumina cea neagră revine,
Mă împresoară din nou și e bine...
Spre o ușă pașii-mi îndreaptă,
Mai am de coborât incă o treaptă!

Intru într-o cameră cu o oglindă.
Ce reflectare ciudată, aburindă!
Cred că am înviat
Într-un înger îndoliat!