Pledând pentru grațiere îmi cazi în genunchi...
Fața-ți este palidă, tristețea un junghi...
Atât de multă umilință, atât de multă uitare,
Acum ți-ai plecat ochii și ți-ai cerut iertare...

Un vechi cadavru de sentiment trădat
Într-un tânăr mormânt de trup uitat...
Se destramă o întreagă lume,
Prin moartea unui înger fără nume!

Lacrimi îți traversează chipul sec,
Câte amintiri cu ele se petrec...
Zburând spre ceruri fără nori,
Lăsând în urmă numai flori...

Veștede, vechi și putrezite,
Amintind de doruri ofilite...
-Ce privești acum în față?
Doar un cavou umam, fără de viață...

Nu mai are suflet, dar nici milă,
Deci în zadar ești acum umilă!
Este cărunt și curtat de vremuri,
Degeaba plângi, degeaba tremuri!

Blestemul asupra ta s-a revărsat,
Iertând doar pe cei fără de păcat...
Nu te teme: e blestemul meu!
Nu te teme: cu tine mor și EU!