în turcoazul oceanului se reflecta amurgul
înflăcărat și mânios în corola sa neagră
presărată cu pleoape de stele

pe un val se odihnea azi noapte vega
purtată în ceață pe o creastă cu nerv
înconjurată de un guler de spumă

la capătul opus al universului a răsărit
pe un tablou al unui alt cer sirius
poate oglindit într-un lac de munte
poate oglindit în lacrimi sărate
lacrimi poate de acid sau de bază


iar totul e așa de departe
că acum nu mai există


toți ochii aceia au murit
înecați în oceanul de atomi astrali
isterici și încinși
ai unei explozii


dar sirius și vega tot într-acolo privesc


nici ei nu știu că nu mai au înspre ce privi
că oglinda s-a spart
cioburile le-au sărit în ochi
și ei nici nu au aflat