Îngerii nu vor să mai doarmă,
vor sa moară și ei o dată,
adormire din aceea Curată,
inghețată în ochii de paseri.
Neîndemânatici, vor sa moara
cu aripile adunate sub ei,
ca și cum ar fi crescute din piept,
răsărite din os și mai departe de el.

Îngerii, mi-au spus-o chiar ei, nu mai vor să mai fie
nici ai tuturor oamenilor, ci doar ai unora.

Dintre aceia care îi viseaza
atunci când sunt nefericiți
și n-au cui să spună.

Asemeni lor nici norii nu mai vor să spele
cu ploaie pe cei care dorm
și nu vor să mai moară.

Îngerii s-au stricat, mi-a spus un copac,
rodiile lor miros urât, aripile s-au uscat de
nesbor si nesbatere.

I-am spus fratelui meu toate acestea
și a doua zi a murit...

Semn rău, mi-am spus.
Am devenit
melancolic...

L-am trimis, a doua zi pe fratele meu la îngeri
să le cânte de adormit,
și sa-i desvețe de moarte...

Și n-a mai venit.