Plimbari prin parcuri trec prin amintire.
Cascada alba si salturi in zapada
tintesc mereu spre ultima-mi iubire,
cand totul e curat,nimic nu vrea sa cada.

Eu am compus cu tine seninul lunii,
am transferat sublimul intre iubiri nebune
si am tinut intruna,sa fug de gura lumii,
sa ard in fericire,sa n-am nimic a spune.

Din ghemul vietii mele ti-am oferit sfarsitul
si te-am avertizat ca n-am nimic de dat;
iubind,n-am vrut sa mostenesc pamantul,
ne-am aruncat in gol,spre un vis nelimitat.

Si azi,cand obosit raman pe-o treapta,
fara sa am nimic ca sa rostesc in soapta,
cand valurile vietii ma-nping in unic sens
si mintea mea orbita e plina de condens,
cand ai plecat pierduta in bani si agonie,
crezand ca e mai bine sa nu ai datorie,
constat la asfintit,cu tainica uimire,
ca nu esti tu,de fapt,ultima mea iubire.