Întreg pămîntul era un mușuroi
furnicile ieșiseră la soare
și fierbeau în țărîna încinsă
înainte de ploaia răcoritoare.

Adormisem undeva în drumul furnicilor
și visam că voi fi ocolită
cînd deodată au început să treacă peste mine
cu pasul lin de cale nesfîrșită.

Noi furnicile, spunea regina furnicilor
ne știm bine drumul prin mușuroi
iar eu cu spaimă răspundeam încet :
și noi, regină, și noi.

Atunci m-a luat în spate ca pe-un sac
și aș fi vrut să fie cineva viu
să-mi spună dacă ea creștea atît de înfricoșător
sau eu mă micșoram fără să știu.