M-ai intrebat odata de ce te iubesc.
Ce mai întrebare...
Te iubesc pentru ca esti tu.
Iti iubesc parul moale, în care îmi plimb degetele alintîndu-te.
Iti iubesc pielea cu miros de soare si de ierburi salbatice,
sub care îti intrezaresc mladierea muschilor.
Iti iubesc ochii, atat de adînci încît nu mai exista adînc,
negri ca noaptea ori ca abisurile marii, întunecosi ca pacatul
si ca întunericul dinaintea lumii.
Iti iubesc sprîncenele, linii drepte care adîncesc misterul ochilor
încruntandu-se, sau care îi lumineaza a zambet.
Iti iubesc buzele pline, al caror sarut atît de blînd
sau atît de patimas îmi infioara pielea, al caror surîs îmi da viata.
Iti iubesc bratele, care ma cuprind în cercul lor
ca într-o reduta ce ma apara de ceilalti, si ma tine prizoniera pentru tine.
Iti iubesc palmele în ale caror linii îti citesc destinul,
seara, razand amandoi la lumina unei lumanari colorate,
care le cuprind pe ale mele precum cuibul niste pasari fara astampar.
Iti iubesc degetele lungi, nervoase,
a caror vorbarie îti tradeaza gandurile,
ale caror atingeri ma mangaie si ma linistesc.
Iti iubesc pieptul pe care îmi culc capul ,
încercand sa ghicesc ce nume îti ritmeaza în bataile ei inima,
ascultandu-ti viata ascunsa, rasuflarea calma a sufletului tau.
Iti iubesc trupul de care ma lipesc rasfatandu-ma,
cautandu-mi sprijinul ca o iedera subtire si unduitoare.
Te iubesc pe tine tot, asa cum esti,
iti iubesc micul semn de la încheietura mainii stangi, pe care îl am si eu,
alunita pe care ti-o sarut pe piept, urma abia vazuta a unei muscaturi,
fumul de tigara pe care mi-l sufli în fata facandu-mi în ciuda.
Iti iubesc gandurile pe care mi le impartasesti si pe care mi le ascunzi,
cuvintele pe care le rostesti sau nu, zambetele si încruntarile,
mîniile furtunoase care cer lacrimile mele
si momentele de veselie în care ma faci sa cred ca ma iubesti,
visele în care nu stiu daca ma vezi, minciunile frumoase pe care mi le spui.

Te iubesc pentru ca te iubesc,
pentru ca esti tu.