conjugă leneș timpul fiert să toarne
ce leaga porii-n verbele alint
cât inima-mi nu-i veștedă în carne
mă lepăd întomnirii și mă mint

Voi sunteți valuri cât sunt încă roată,
voi ardeți culmea cât eu mor vulcan,
culesul rugilor pe voi vă poartă
când eu risipitor sunt de mărgean,

pe fluvii duceți șoarecii în curse
și scoici de vinețiu cătușe-aveți,
pe când eu mă scufund lacrimii duse
de iedera crescută prin pereți,

pe voi vă-ngenunchează temple albe,
de eu răsun castelele-n nisip
și-n piatră-mbrățișați, cu ștreanguri salbe,
mă atârnați sub dunele-mi când țip,

voi sângele îl strângeți în retortă
și-i înveliți globulele-n formol,
eu urc prin capilare spre aortă
și cânt la miocard în si-bemol,

voi fumegați speriați de necuprinsuri,
eu mă cuprind de ele ca-n balsam,
mereu atins de albele întinsuri
bat jocuri fierte-n ramele de geam.

Voi vă schimbați mereu, homeopatic
îmi crește frunza verde în inel,

eu vă iubesc,
cerându-vă iernatic
să vă rămân
șui toamnelor
la fel…