cu scrâșnet de roti și semnale sonore sarcastice
trec în fiecare noapte prin mine
trenurile personale ale omenirii
uneori la macaz sar scântei violete
luminându-mi pentru o clipă
noaptea atroce dintre coaste

se târasc dureros vagoanele reci
călătorii dormitează plictisiți în compartimente
cu capul pe câte un sentiment
unul sau altul se chinuie într-o doară
să descifreze literele șterse
pe un colÈ› de rebus incomplet
dintr-un vis mototolit găsit în coșul de gunoi
nici unul nu privește pe fereastră
de fapt
ar fi inutil
e un întuneric de nepătruns
afară
înăuntrul meu

haltele
toate haltele
sunt într-un alt univers
trenuri trec
și chipuri pleacă din mine în fiecare noapte
cu scrâșnet de roți și semnale sonore sarcastice