lumea mea e dincolo de oglindă
o privesc de după ochii mei
intr-un exercițiu de supraviețuire
care-mi spune că toate gâzele se izbesc de geam
și mor înainte să-mi intre sub piele
desigur, de cele mai multe ori
am senzația de deja-vu a propriei mele existențe
ca și când nu mie
ca și când nu astăzi
mă găsesc fără amintiri, fără emoții, fără convulsii
oglinda asta cu dublă față mă face să cred
că ridul meu a apărut aici și numai aici,
că dincolo e o continuare de linie frântă
pe un plan social plin de protuberanțe
mă protejez cum pot, după cum crește lumina
dinăuntru sau în afară
mă frustrez de una singură
pentru o puternicie pe care mi-o atribuie ceilalți
dar care stă într-un geam spoit, cu ramă de talcioc,
pus în fața sufletului, între mine și viață

...un exercițiu stupid,
de-a valma-ascunsa cu viața mea
cu disperarea singurătății din fața ochilor. Atât.