Demult

(nu mai uimesc pe nimeni:
iarăși voi scrie pentru tine
din toate trăirile posibile
voi șerpui în cuvinte abile...
"-Prea-stimabile!
-Rezon, că ne-ncurci!"
ciripi un stol de cucoane
relativ-inabordabile
cu alură de curci,
bodogănind cu vârful botinelor
frunze cu toalete impertinente
răzlețite-n Grădina Icoanelor.
"-Ce vremuri decadente!"
mai auzii în urma mea.)

eu

(am să-ți dedic acum-așa,
ceea ce nimeni vreodată
nu va putea:
doi obrăjori
cu doi bujori,
o stradă în noapte,
undeva, departe,
cu gutui mari și coapte,
zece degețele
- înfiorate și ele -
îndesând degrabă
prada să nu piardă,
cuibărind cu grijă
la sân ca o schijă,
ca o poezie
o...copilărie)

ascult.