luciri de intuneric in oglinzi de lut ars,
straluciri de stele stinse de ape din lacrimi uscate,
caderea punctului material inspre varfuri de plan inclinat
si toate acestea doar pentru ca ploua cu fulgi de porumb.

prin ochii inchisi am vazut intunericul
iar simturile mi-au spus ca murisera abia trezite,
eram imparat peste o lume de vise,
din care visele fugisera rapite de ploaie.

aveam mainile impreunate in rugaciune,
iar genunchii-mi erau intrati in asfalt,
pe o arcada curgea o picatura de sange
racorindu-mi simtirea sufocata de gerul prea cald.

am cules o petala de vant
si-am pus-o la pieptu-mi de roua,
dar ploaia a spulberat-o-n trairi,
de viata noua.

scaparari de lumina in mine...
fulgere globulare plutind in linii de energie nevazute,
luciri de smarald in lacul de gheata
si tu, acea tu cea inca fara de chip.

sculpturi din metal rugint si fara viata,
arhitectura vizionara din care a pierit viziunea,
inimi care se mint ca inca sunt inimi
si tu, acea tu inca fara de nume.

milimetrii kilometrici si secole-secunde,
vant fara suflu si ger fara frig,
milioane de oameni, unul singur
si tu, acea tu ce n-auzi cand te strig.

fii rataciti prin galaxii straine,
furnici zburatoare si albine-omizi,
caramizi din apa de ploaie
si tu, acea tu ...

miliarde de forme fara viata
ce isi spun oameni traind,
caschete de miner lasate pe vatra
si eu, da, si eu ...