la gara de nord
(gara de unde pleacă toate trenurile importante)
un boschetar un gardian și o trotuaristă anul II
mâncau lilieci înăbușiți în frunze de pătlagină
(aveau dinții antiseptici și ochii împăienjeniți
la picioare coji de molii și de țânțari
pe care îi prinseseră din aer cu limba)

boschetarul avea o pungă de plastic
în care colecționa flegme uscate jura
că poate spune după consistență și culoare
numele adresa și condiția socială
a scuipătorului

gardianul avea un scepticism inexplicabil:
nu credea că oamenii scuipă aiurea pe stradă
(chiar îl bănuia pe boschetar de obsesii diluviene -
nici pe noi la educativă nu ne învață lucrurile astea
sunt în timpul liber că ce ți-aș mai face proces verbal!)

trotuarista era mai înstărită
avea un prezervativ vulcanizat și un coș de rufe
ea colecționa grupa sanguină a clienților
și hepatita (a, b...n+1) a gardienilor
fără dero automat

- vezi că ți-a rămas o trompă de anofel între incisivi
spunea boschetarului și se uita galeș la gardian
(șoptindu-i: nu fi gelos dragă e și el neajutorat)
aranjându-i uniforma lui nouă chiar și șapca sport
de care râdea totdeauna și îi zicea că parcă e zugrav

- aia o știu zicea boschetarul acolo am o carie
și țin trompa anofelului să nu îmi intre altceva
știu eu ce că sunt atâtea spurcăciuni prin aer
că nu mai ști la ce să te aștepți stârnea iar
invidia gardianului (care gândea: ăsta face
pe deșteptul și vrea să-mi cordească gagica)

și nu mai intru în amănunte cert este că ziarele
de a doua zi au consemnat pe prima pagină
declarația de adio a unui gardian sinucis
cu armamentul din dotare în care mărturisea
că nu mai suportă gândul că tânara pe care
o iubește și cu care are intenții serioase
după ce că se (și aici nu pot să reproduc) pe bani
cu alții mai și râde de el că nu câștigă pe lună
nici cât un boschetar diliu care colecționează
flegme și poartă mereu un picior de anofel
între liniile paralele ale incisivilor îngălbeniți

după care urmau cele de mai jos:

„dragă mamă dragă tată
vă rog să mă iertați v-am promis
c-am să vă aduc noră o dată și-o dată
dar nu puteam să o iau cu unu care
nu putea să îmi fie copil că nu semăna
nici cu mine nici cu ea (nu știu cu cine)
așa că îmi pare rău că de mâine dimineață
trebuie să dați singuri vaca la apă
mâncare la lighioane da nu vă spun eu
ce și cum că nu sunteți de azi de ieri
așa că tată să nu te mai uiți după muieri
mai ales coleșcoaia aia a doua casă de noi
că nu e bine uite ce se poate întâmpla
și mamă nici dumneata să nu îi mai faci
ochi dulci lu nenea ca să se-apuce tata
de băut și să plece d-acasă c-ajungem
la ziar și la televizor că lumea-i geloasă
că ce-a făcut ăla și cum și de ce
că oți fi voi mai bătrâni da ascultați-mă
pe mine omu moare al naibii de repede...”

ce urma a fost scos la montaj de redactorul
șef pe motiv că textul nu mai prezintă interes
pentru cititor devine aproape plictisitor
nu mai are nerv și nici valoare stilistică
și
- ce dracu poți să mai faci fără astea în jurnalistică
îi mai pasă cuiva ce culoare aveau chiloții cureaua
n-o violase pe mă-sa nu violase cățeaua hai gata
pe teren tinere domnișoară și treceți și pe la gară
așa discret poate prindem un prost d-ăsta în direct