Beau Red Bull pentru că am obosit.

E o muzică nasoală și mă dor picioarele.

Beau pe un covor de molii, mestec gumă,

fac baloane în care-mi ascund câte un nasture al cămășii

iar ele-mi rod gleznele.

Beau Red Bull pentru că îmi este greu să fiu...

opresc o gură și limbilor prea ruginite de ceas.

„Hai, ajută-mă” – îmi strigă un orb –

„am nevoie doar de o înghițitură ca să pot vedea.”

Odată îndoite de vânt,

lucrurile nu par să-și mai revină,

lumina reflectată în ferestre

nu pare să se mai întoarcă

iar soarele începe să pălească treptat

și, odată atinși, melcii nu se mai retrag în cochilii.

„Fă-ne cinste cu un Red Bull” – strigă toți în cor –

„Fă-ne cinste, am obosit.”

Dar eu beau mai departe, pe un covor de molii.

Îngerul îmi cade dinainte

și ele-mi rod genunchii.

„Sunt prea obosit ca să te mai pot păzi – am nevoie

de o gură de Red Bull.”

Femeia pe care o iubesc îmi cade înainte,

și moliile-mi rod brâul.

„Mi-a făcut inima febră musculară de cât a bătut pentru tine – am nevoie

de o gură de Red Bull.”

Și eu însumi mă plec în fața mea,

cerându-mi o cutie de energizant,

privind moliile rozându-mi umerii.

Și chiar Tu, Doamne, te cobori

și cazi dinaintea capului meu și-mi ceri

să-ți fac cinste.

Dar sunt atât de obosit încât aș avea nevoie

de o gură de Red Bull

ca să mă pot urni

până la primul chioșc.