al fragilității

Un somn banal în brațe mă topește,
Împleticind mișcări ce nu se leagă.
Un braț greoi, cu palma lui întreagă,
Astupă gura ce se-mpotrivește.

Ies șerpi din trup, penumbra s-o aleagă,
Prin păr răzbate smârcul ce mocnește.
O lacrimă în ochi își prelungește
Traseul frânt și-n neștiut se-ncheagă.

În timp ce corpul doarme și nu știe,
Egoul îmbrăcat în strai lunar
A străbătut torenți cu apă vie,

Ca să-și trăiască visul șubred, dar
În mintea mea nu va putea să fie
Decât un zid fragil, spoit cu var.