De data asta nu vom mai imparti nimic.
Zambetele sunt altundeva,
Tarziul imi curge prin vene clocotind,
Cele doua Luni se mangaie si rad prin geamul aburit
in timp ce
pielea-mi tesuta din cuvinte de ambra
ridica imnuri in favoarea ta.
Boxez gandurile facute ghem,
Nu vom mai inventa zborul arzand,
iar pacatele noastre se vor sparge de aripile frante.
Nenorocirea coboara din cer pana pe scaunul din dreapta
pastrand in piept pietre
ca sa nu-si uite drumul inapoi.
Totul o ia arzand de la-nceput.

"Hai sa nu mai impartim nimic de-acum incolo"

Visele umbrelor ti-au oprit pulsul,
Urechile s-a umplut de usi universale trantite
si tu tintuita cu spatele,
ca-ntotdeauna,
nu-ti poti distinge vocea dintre-atatea condoleante.

"De ce lemnul e mai tanar astazi? Sau moartea."

Mi-as fi scris cu taciune pe frunte
silabele regasirii,
prin prea mult cald desirat pe pleoapele tale
despicate,
in sfarsit, ploile ne vor astupa ranile
aplaudand
aplaundand
inundand
altele nu vei mai avea.
Pietrele s-ar fi deschis daca am fi gasit la timp
cuvintele trebuincioase,
Tarziul imi musca din inima.

Totul o ia arzand de la-nceput.