inima ți-o cunosc
e un corp geometric
căruia i s-au retezat colțurile și în loc de suprafață
i s-a deschis un câmp ondulatoriu

în relație cu lumea
e un psalm imperfect
scris cu sânge
pe care-l aude numai somnul

degeaba povestești că ai origine divină
eu nu cunosc nici o descriere exactă
trupul tău e legat cu mii de firișoare de pământ
și nici unul de cer

de-aceea privești în ochii intrusului
și încerci să-i ghicești metodele
știința lui e mai presus de sabia grâului
de laptele mamei

vuiește în tine un mare gol
pe care totuși îl frămânți împreună cu lutul
și rescrii psalmul îndoielilor tale în cheie pastorală
(ce înseamnă turmele pe care cu uimire le înșiri
în fața pașilor tăi și prin lama crezului le treci?)

cât de aproape te simți atingând cu metafora
ultima înfățișare