Atunci când disperarea te ochește
te-ascunzi între petale, biată floare
și, pastelată, nu reverși culoare
dacă veninul fricii te orbește

Când onorezi a trupului chemare
un ceas iradiezi împărătește
iar inima de cârpă îți servește
de nu palpită întru înălțare

N-ai cum să dai tăcerii ascultare
când boala în auz se cuibărește
nici nu poți fi aproape de iertare

Crezând că cineva păcătuiește
și cum să ai răspuns la vreo-ntrebare
dacă în frunte-i scris „Nu mă privește!”?