În toamna asta în care
îmi cad în cap castanele
ca niște hoți la drumul mare
aș putea să scriu o poezie urbană,
despre autostrăzile din carnea ta,
despre ochii tăi inverziți
ca niște stele ce nu mai știu
să-și risipească lumina.
Aș putea să scriu o poezie tandră,
la fel ca mângâierea ce-mi mută
caravana de sentimente
în deșertul tăcerii tale.
Nu mă împac, însă, cu gândul
că am lăsat fereastra deschisă.
O altfel de Penelopă
visând la zâmbetul lui Ulise.