-I-
Undeva printre frunze
In mijloc de codru,
Dormea linistit
Un voinic.
Dar somnul ce-l dormea
Nu era somn oarecare
Caci umbre si raze de soare
Îi jucau pe chipul cel tânar
Oglindind trăirea din vis.
Se făcea ca era undeva
In neant,
O negură deasă cuprinse
Hulpavă, tot spectrul
Luminii din jur
Și-un demon albastru
Mucegăit între coarne
Îi aparu flăcăului dinainte:
-II-
-Ce vrei de la mine
Fiintă slăbită de vreme,
Pentru ce m-ai chemat?
-Demon al timpului
Ce apeși tot mai greu
Pe trupul de golem
Ce mă ține închis,
Apasă mai tare
Și frânge cu forță
Zăvorul ce-mi stă înainte.
Vreau să mă scoți
Afară în spectrul imens,
De spirite plin.
ÃŽti promit c-o sa vin
Să m-alătur oștirii
Ce cu râvna știi s-o conduci.
-Oștean în Armata de Foc
Ai fost și vei fi,tu,pe veci
Sau credeai,spirite
Că am venit să te scot
Din închisoarea de fier
Doar pentru că tu m-ai chemat.
O,suflet subțire și
Pierdut in durere,
Arhanghel al mortii
Infratit cu pieirea,
Tu nu-ti cunosti
Trecutul de-ajuns...
-III-
Și demonul se retrase
Înapoi,în spatele
Perdelei de ceața
Lăsând în urmă
Ecoul ultimelor vorbe rostite.
Voinicul trezit acum
Din visul ce îl lovise
Se ridică de pe jos
Și sări ca speriat
Un pas înapoi,
Lovind cu putere
Un trunchi de copac.
-Stai liniștit tânăr voinic,
Spuse fantoma
Ce-și facu apariția
Ca din nimic.
Nu vreu să te speriu
Ci vin să te apăr,
Să-ți spun că mare primejdie
Te prinde din urmă.
Nu-i timp de pierdut
Ci trebuii să fugi
Să te ascunzi într-un lac,
Caci Baronul de Foc
Si clica-nfierată
Þi-au simțit de pe-acuma mirosul
Și te vor înapoi.
-Dar ce tot îndrugi
Și cine ești tu fantomă?
Cumva îmi vorbești
De acel demon din vis?
-Despre acela îți spun
Caci dânsul e plin de venin.
E demon din iad
Mucegăit între coarne,
Cu limbă de foc,
Copite și gheare.
E Demonul Timpului
Ce are grijă ca ficele sale
Orele,să apese cu sârg
Blestemul pieirii.
E mâna cea dreapta
A supremului Chin.
E unealta Arhanghelului din tine...
Căci tu,o...Mărite...
Ești singurul Mare Stăpân
Al Supremului Ordin de Foc.
Cât despre mine,
Eu sunt doar un spirit
Surghiunit si pierdut
Prin gloata celor ca mine...
-Despre ce tot vorbești
Nălucă nebună?
Eu sunt doar un om.
Un simplu voinic
Ce-și caută țelul
În viața de-acum.
Nu sunt nici Arhanghel,
Nu-mi place nici focul
Și de iad eu mă tem.
-Copile,copile,ai uitat
Cine ești?
Regatul de Foc te așteaptă...
O clipă trecu
Și fantasma pierii.
Flăcăul căzu în șezut
Și-și puse mâinile-n cap:
-Ce e cu mine?
Ce mi se-ntâmplă?
Statu pentru o clipă
Rezemat de copac
Și-și șterse sudoarea
Ce-i apăruse-n
Broboade pe frunte.
Încerca să discearnă
Cele-ntâmplate.
Se ridică apoi de pe jos
Și porni înspre sat.
Însă o negură deasă
Îi acoperi conștiința,
Amintindu-i încet
Lucruri și fapte
De mult prea uitate.
Simți cum sângele-i fierbe în vine
Și-și aminti prin frânturi
De primele sale victime.
-IV-
Pruncii aceia nevinovati
Ce-i smulsese cu pofta
De la sanul matern.
Ii surghiunise
Fiindca erau nepatati
Aveau suflet pur si imaculat
In discrepanta cu propriul sau
Spirit de drac.
Apoi isi reaminti de femeia
Intalnita atunci langa lac.
Ura simtita intens
Il transforma intr-atat
Incat o lasa fara cap.
Periplul urmat de flacau
Prin franturi
Si resturi de vise,
Amintiri si idei disparate,
Ii provoca o durere in piept
Incat isi dorea sa piara pe loc.
Isi aminti,intr-adevar
De coroana purtata
Odinioara pe crestet;
Tridentul de aur
Infierat de venin
Ce-l stranse in mana
Provocand numai durere si chin.