Un fulg,
venit
din infinitul necunoscut
mi-a căzut în palmă
și s-a topit.
A lăsat în urmă frigul
ce s-a cuibărit adânc în sufletul meu
înghețat.
Mă tem
că această răceală se va prelungi
cum iarna pe la noi
zăbovește mai mult de o jumătate de an.
Gândesc,
dar nu pot
să-mi dau seama
cum este corect:
să cânteresc faptele celor din jur
cu sufletul
sau cu răceala iernii
care ne chinuie atât de mult
în fiecare an.