ce frunze triste aleargă stingher
pe-aleea tăcută și rece
un zâmbet pe-o bancă și-un vânt efemer…
e toamna, ce vine și trece.

căci vine și pleacă și vine din nou
iar timpul e gol între stații
ce lung este parcul și ce sumbru ecou
pătrunde în toți disperații…

noi, cei fără țintă, pășim cu amar
pe galbenul drum al tăcerii;
răcoarea uscată de vânt solitar
ne-abate spre templul durerii…