O frunză uitată de toamnă
Acopere-n ape o stea,
Și luna, a toamnelor Doamnă,
Împrăștie aur pe ea.

O frunză, atîta ne lasă,
Cînd trece foșnind prin porumb,
A pîclelor rece Crăiasă
ÃŽn drumu-i spre zarea de plumb.

Vin zvonuri încete, încet,
Că nu știi de sînt sau nu sînt;
Departe, departe-n brădet
Octombrie cîntă din vînt.

De ce a venit să s-ascunză
O lacrimă sub pleoape?
Iubirea noastră e-o frunză
Ce-acopere stele pe ape.