Descopăr tristețea-nvăluită-n mister
Văd totul că fiind un infern.
Descopăr misterul de-o viață, real
Aflu abia acum când sunt la final.
Îmi zic: “Măcar acum, decât niciodată”
Mă aflu pe o stradă lungă, nedreaptă,
Plină de negură și praf, ca un sicriu profanat
Mă îndrept spre necunoscut, dar totuși știut.
Drumul e lung, mult pre lung
Viața e scurtă, mult prea scurtă
Aș vrea să regăsesc o fericire, cât de mică,
Măcar la sfârșit, să râd și eu un pic.
Misterul mi se deslușește acum mai clar
E vorba numai de sufletul uman!