Mi-am golit anturajul proclet
și-am pus supărările în cui,
părăsesc horoscopul complet
și-i văd pe flămânzi printre sătui.

Stau între verbe fără viitor,
printre cărările brazilor cu har,
iubitei mele nu îi sunt dator
și brațul meu nu-l mai ofer fular.

Mi-am aruncat melancoliile
pe aleea gândurilor mele
și-un greier cântă melodiile
ce alungă dezastrele grele.

Cad frunzele și una îmi scapă;
se așează in vale uniform,
o libelulă saltă pe apă
și păsările de noapte dorm.

O frunză veștedă am sa găsesc
și-am s-o țin ascunsă sub zăpadă,
în primăvară iar să o primesc,
să-mi spună că ar mai vrea să cadă.