Pe drumul cel neted, dar plin de pietre,
în hainele de lemn în care te târăști
spre adorarea durerii,
vezi cum se apropie cu mult prea greu
templul tăcerii.
DesculÈ›, prin colb si fiare,
mergi pe mâna celui care ți-a dat suflare.
Strigăt din strigăt
îți stinge suflarea,
iar vârful speranței îți pare
din ce în ce mai departe.
Aruncă-ți ochii spre zeul din tine,
înainte de a cădea în groapa tăcerii!