Mi-ai spus că mi-ai zâmbit
și că ți-am întors zâmbetul cu o palmă.
Să nu-mi fi înțeles cuvintele,
să nu-mi fi priceput tăcerea,
să fi fost doar o judecată a gândurilor
ascunse?
Se poate ca invidia zeilor să fi fost
cea care a clătinat aerul dintre noi?…
Să fi fost prietenul nostru, timpul,
care fuge de lumea asta de fiecare dată?…
La bătaia clopotelor nopții,
mi-ai întâlnit doar umbra
care-ți bântuiește trupul în fiecare întuneric.
Aseară ți-am zâmbit,
dar umbra mea prea târzie
nu te-a mai acoperit.