sînt eu și bătrîna mea carabină
cu urme săpate în lemn lustruit
cromozomul Y zvîcnește în tîmplă
arunc înspre voi un zîmbet grăbit
voi spune adio (ce patetică vorbă)
remușcărilor tandre cu iz cacharel
îmi crește în carne o umbră de fiară
și sîngeră ape cu gust de oțel
aștept răsturnarea paharului nopții
în somnul sălbatic al tăcerii de fum
cînd bate ascunsă copita pe frunze
și doarme parfumul de toamnă în scrum
atunci nemișcarea vibrează în oase
un fior străin și neomenesc
în frigul pădurii am frisoane de sete
miros deja a trup bărbătesc