noiembrie 2004,
undeva, printre cuvinte.

nu te lăsa păcălit de aparențe știi bine ele fură ochiului din lumină
prin sclipirile de sticlă colorată dar ieftină și crede-mă
nu scriu cel mai bine atunci când sunt tristă ci doar atunci
când sufletul sau mă rog o chestie care zvâcnește
începe să aibă contracții de facere și expulzează câte o grămăjoară de cuvinte
din astea cu formă de carne și gust de toamnă amară unii îi spun și poezie
dar eu o recunosc într-o altă revărsare de ape firească altminteri
în anotimpul de care-ți vorbeam mai demult pâna în decembrie

nu te lăsa păcălit de aparențe și nu mă crede atunci cand îti spun
că poveștile mele au happy-end pentru că nu au de fapt decât un end
poate și un soi de epilog din acela îmbracat în haine de gală
cu smoching și cămașă albă ca un mire rămas fără mireasă îți spuneam
nu te lăsa păcălit de gestul meu la plecare motivul
pentru care nu trântesc ușile e doar unul de formă în fond
nu există uși există doar treceri dintr-un spațiu în altul
dintr-un balon de săpun în altul dintr-o vorbă în alta
toate se sparg singure și-atunci la ce bun să risipești
o energie și așa subțire

nu te lăsa păcălit de aparenta mea existență
ca și scrisoarea aceasta e la fel de volatilă
precum gândul doar am trecut pe aici să văd ce mai faci