Nu vreau să-ți spun povețe, legi
ți-ar lua prea mult să mă-nțelegi,
cît te iubesc,
cît te ador!
Privindu-te o clipă...mor!
Deodată...iar întineresc!
Nu vreau decît să te privesc, să rîd,
să plîng, cuprins de dor,
și alergînd în calea ta, să mor...
o clipă doar.

Și să mă-nalț cu-avînt spre raza ta
candidă și suavă...da!
Atîta vreau, nimic mai mult.
Aprins de tainic legămînt
să te cuprind, așa, murind o clipă doar...
Și apoi cu avînt să zbor,
în vînt să sar, de la-nălțimi de zeu,
să-ți prind suflarea, ce-ți spun eu,
nu vreau prea mult,
o clipă doar!

Icoană dar
înalță-te spre acel altar...
Altar al dragostei sublim
să-ți simt doar eu pulsul divin.
Și-așa să mor,
o clipă doar!

Și-apoi într-un picior să sar,
să rîd,
să fac un amplu legămînt iubirii,
da! Aprigul vînt al existenței mele....
altfel ea piere
în durere.
Și trece apoi spre neagra zare
a morții, morți chinuitoare,
tăceri de gheață,
ape reci,
nu e posibil să le treci
în neagra ceață.

Tu umbră palidă pe cer
nu vreau să pieri
cu-n astfel de destin mărunt,
stingher,
de soare și de ler...
Te cer iubindu-te curat,
destin amar și-ntunecat
ce de iubire ești cuprins,
de ce te-ai stins?

Mai stai o clipă doar,
mai stai...
(dar a plecat)

17.07.1986.