Tu ești un măr roșu pe creangă,
Fruct oprit spre care-ntind
Cu încăpățânare mâinile amândouă...
Te știu de când erai floare,
O floare de mai
ÃŽntr-un copac de septembrie,
Acum ești fruct împlinit
Sub modelarea liberă a timpului
Și a altor legi irevocabile...
În zi de florar ești măr
Cu coaja frumoasă,
Toamna erai floare...
Iarna ningeai petale
Tremurate pe genele mele,
Mereu în contratimp
Și-n contravorbă cu tine
Și cu oricine...
Recunosc, și cu mine...
Te vreau, fruct neîngăduit,
Neîngăduit de o rațiune meschină;
Te vreau cu luciditatea acrobatului
Pe sârma suspendată.
O creangă subțire, un gol dedesubt,
Cerul senin și veșnica teamă:
Așa, din senin, o cioară...
Clonțu-i netrebnic...
Puritatea ta devenită impură...
Sunt parcă Prâslea
De pază la merele de aur.
Grăbește-te!
Mi-e teamă c-am să ațipesc
Cu sufletul în suliți...