Un ticait de ceas chiar acum ma scoala
Si ma gandesc la lucruri ne gandite,
M-asez la masa si mai scot o coala
Pe care-nsir cuvintele ranite.

Stilou-mi plange cu lacrimi de cerneala
Cand pun cuvintele pe foaia de padure,
Doar gandul meu e singurul ce nu ma-nseala,
Sufletu-mi viata a-nvatat ca s-o-ndure.

Si mi-am pierdut al vietii fir,
De cand pacatul viata mi-a cuprins
Cum e pamantul cucerit de pir
Si-mi este frica sa nu devin pamant.

Un gand ma misca cum misca vantul pomul
Si-mi intra-n cap parca inpins de flinta,
Si la-ntrebarea: Ce mai este omul?
Raspunsul:Animal ce poate ca sa minta!