scriam
cu aceeași desprindere de realitate
cu care uneori mîncam cashew nuts
privind un film de noapte vintage
poate cu aceeași imposibilitate
de a mă opri
sau aceeași incoerență existențialistă
precum făuritorul de brățări
dintr-un sat himalayan
descopeream în cuvinte ceva lasciv
tolănite în matricea nimicului
printre orele mototolite ale dimineții
mă așteptau să le îmbrac în desuurile
casei mele provinciale de modă
ar fi vrut desigur să mai doarmă
îmi implorau întotdeauna
o ultimă oră de inconștiență
între cutele ilogicului cald și primitor
acolo unde totul e nud
atît de transparent
încît uneori le vedeam
fericite ca niște naiade
înainte de încătușarea
în sens