E toamnă acum, e toamnă iar...
Și totul parcă a ruginit...
Cazarma...a îmbătrînit!
La foc stau și la jar...

Privesc spre foc gîndind mereu,
La dulcea clipă ce s-a dus,
S-a dus picată ca de sus,
Din cerul dulce zeu...

Jarul afumă ca atunci,
Cînd sus la munte-n stînă,
Copilă, te țineam de mînă,
Și ne urcam pe stînci...

Troznește flacăra și spune:
"Floare de cîmp atunci erai,
Floare de vară și de rai..."
Doar jarul să ne-adune...

Mîna pe ghimpe cînd i-ai pus,
Viața a ieșit din vînă,
Căci trandafirul nostru-avea cunună,
Norocul tău ca fus...

Cuprind înfiorat in palme,
Floarea de cîmp de dor și jar,
Sărut! Ah... sevă de nectar,
Covor de cîmpuri calme...

Ridic în soare, unde sus,
Cristalul, piramida goală,
Izbită de ciocan pe-o nicovală,
Floarea de cîmp s-a dus...

Dar ea e dîrză la-mpliniri,
Oprește timpuri,...locuri,
Și pot să treacă atîtea veacuri,
În viața plină de iubiri.

Unde ești tu, focul îmi spune,
Că ai rămas la fel ca și atunci,
Cînd luna aiura în lunci...
Ah, timpul să ne-adune!

Chemarea piramidei zeu,
Floarea de cîmp pe nume,
Madonă mica ești...și-ți spune,
Al tău prieten...eu!

Se lasă neagra noapte,
Iar tu visezi la mine...
Mi-e dor, floare de cîmp, de tine !
Ah...timpuri, locuri, fapte...

Toate s-au dus...
Da!Toate...

17.10.1988.