Viață! mai multă viață!
era ecoul unei voci în difuzoare
dar eu stăteam cu ochii ficși în tavan
vecinii de vis-a-vis își renovau locuința
și o femeie în alb înfășura pe ace subțiri nervul meu muribund
fărâmițat de-o carie prolifică
sau doar de prea multă visare.

Am pantofi noi de culoarea cafelei,
mi-au deșteptat tălpile și le-au incitat la răscoală
acum alerg fără să vreau
mi-aș mai trage sufletul din când în când, dar mi-a scăpat de mult
printre degete ori prin propria-i voință
e poate un emigrant fabricând țigări pe vapor
sau șeful unui guvern militar, cine știe?

Viață! mai multă viață!
un șlagăr sau un citat din Biblie
sau ultima reclamă la ciocolata croită din nuferi
nu știu...

două muște și un țânțar se adăpostesc de frig în dosul perdelei
iată-mi noua plombă provizorie
– nimic nu e definitiv pe lumea asta ! –
pot să mușc munții
să-i mestec bine, bine, altfel vor scăpa
cu zgomot
ca păsările din colivii.

Eu vreau aripi de fluture
și un bec mare de tot,
să nu mai prididesc a-l înconjura.