agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-25 | [This text should be read in romana] | Submited by Nicoleta Tase
“Și leprosul care va avea această plagă pe dânslu să aibă vestmintele rupte și să strige: necurat, necurat! Necurat să fie el, în tot timpul cât va fi această plagă pe dânsul; necurat este și va locui singur; afară din tabără să fie locuința lui.” (Leviticul 13-45)
Zorii au primenit izvoarele din jgiaburi, au spălat gâtul mierlei din pădure, au spart cu plugul proaspăt arătura, au pus în dosul plugurilor oameni, și-au pus în palmieri atâtea flăcări, de parcă ești în orice palmier, de parcă-n orice flacără ești, Doamne. Aș vrea să cad trăznit în fața ta, tu, care n-ai nici început, nici capăt. Și-aș vrea să te sărut în palmieri și-n flăcări, dar teamă mi-e să nu-ți mânjesc pământul, să nu-ți mânjesc curata buruiană, să nu-ți mânjesc gândacii de prin coji, și lucrurile de lumină, toate, pe care le-ai făcut în șase zile. Căci trupul meu se crapă de buboaie, și din obraji vinete coji au curs vânăt puroaie; și ochiul meu e de privire scurs, și mâna mea se razimă în bâtă. Sunt o mocirlă-n care cântă broaște și-s raci de lut și lipitori murdare, pucioasă e de secetă și soare. Și sufletul meu, broască, de urât orăcăie, o, Doamne, către tine. O, dac-ai fi și tu ca mine, Doamne! O, dac-ai fi și tu lepros ca mine și de-ai avea și tu buboaie multe și ochii scurși de lacrima luminei! O, dac-ai plânge când se surpă seara, când vitele se-ntorc din scăldătoare, când oamenii vin câte doi din câmp, când plânsul tău nu-i nimene să-l stângă... O, de-ai porni și tu pe drum, bicisnic... Câinii cei ciolănoși te-ar strânge-n garduri, drumeții din șosea te-ar ocoli, nu te-ar primi la rugă sinagoga. Fecioare, la fântâni, cu șolduri dure, de greață ar scuipa în sânii albi, și pruncii care au vorbit în rugă: “fii proslăvit, o, Doamne, ce-ai creat pământul și făpturile dintr-însul”, ar sta să-ți scuipe-n fața de văzduh și te-ar goni cu blèsteme și pietre. Da, Doamne, dac-ai fi lepros ca mine, ai fi gonit cu pietre. Au ce-am făcut eu, Doamne, că mă bântui cu bube, ca pe broaștele cu râie, cu ce-am păcătuit ca să mă rupă-n incisivi dulăii, ca să nu fiu primit în sinagogă, ca pân’ și pruncii tăi să-mi svârle pietre, și ca fecioarele cu șolduri dure sperios să-ntoarcă-obrazul de la mine? Mă miluiește, Doamne, miluiește, și, dacă poți, mă curăță de boală. Dar nu-mi lua și bulgărul de viață ce-și risipește-n mine untdelemnul – cum nu-l iei nici furnicei, nici lăcustei. Știu bine, Doamne, că tu ești teafăr fiindcă-s eu lepros, că am ieșit egal din neființă, că prosternarea mea îți dă mărire, că neștiința mea îți dă știință, că slăbiciunea mea îți dă putere, că murdăria mea îți dă lumină. Și lasă-mi plânsul, frunză clătinată, tu, ce mi-ai scris să fiu cuibar de șerpi, tu, care-ai hotărât să fiu lepros, tu, care-ai pus în sufletul meu ura, tu, care-ai vrut să fiu ca dobitocul din împuțite vizuini de codri, fără de pui și fără fericire... Tu n-ai voit să fiu ca pomul tânăr, crescut vânos la curgere de ape. Tu n-ai voit să am și eu cocioabă, să pot intra și eu în sinagogă, să pot avea și eu copii sălbateci și vreo fecioară-n prag cu dure șolduri, și câni la gard, pe care să-i asmut când trec pe drum leproșii cu buboaie. Și, dacă vrei, atunci ascultă-mi voia, lasă făptura mea necurățată și dăruiește-mi moartea pământească, așa precum e hotărârea ta. Și-atuncea când mă voi desface-n noapte, prieten bun cu viermii cafenii, grâu pentru încolțirea care vine, când voi muri și eu ca și ceilalți, când n-am să-ți mai mânjesc pământul, Doamne, n-am să-ți mânjesc curata buruiană, n-am să-ți mânjesc din lucrurile toate – făcute-n șase zile de scriptură – atunci când voi veni la tine, Doamne, și când puroiul o să-mi fie sevă, o, pentru vina de-a fi fost lepros, tu, Doamne, dacă vrei să-mi faci dreptate, pe toți acei ce-mi asvârliră ură (ura celor puternici pentru slab) o, nu-i trimite-n flăcările roșii, o, nu-i supune dureros la cazne, ci cheamă laolaltă toți bărbații (acei din câmpuri și din sinagogi), drumeții care-mi ocoliră drumul, [...] dulăii care-au vrut să-mi rupă trupul, și lasă-i, Doamne, ca să mai învie, să mai trăiască înc-o dată-n lume, și, ca să știe ce e fericirea, îi fă pe toți leproși. Da, ca să știe ce e fericirea, îi fă pe toți, o, Doamne, fă-i leproși! [...] Dar iartă pe fecioarele cu șoldul de lapte alb și țâtele de lapte, că ele n-au vrut nici un rău să-mi facă, că ele, Doamne, nu știau ce fac, și chiar dacă-mi fugeau sperios din cale, eu mă opream din drum, și în genunchi, pe urma din pământ, le sărutam picioarele desculțe. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy